De la o distanță deja așezată în timp, parcă acel 0-0 de la Priștina și, mai ales, incredibilul 2-2 din Elveția, se văd altfel. Se simt mai prietenoase, mai românești, mai pe partea noastră de înțelegere. Așa e fotbalul nostru, mai blând după ce se lasă seara.
Știm ce ne doare, dar parcă nu mai doare așa rău. Am jucat prost, mai ales cu Elveția, adică nu am jucat nimic, ne-am trezit în ultimul sfert de oră, aproximativ, și am dat două goluri în trei minute. Nici să ne bucurăm nu am fost în stare, așa de striviți am fost.
Dar a trecut, cum trec toate, și ceva trebuie să fi învățat din două meciuri în care am obținut exact ceea ce trebuia să obținem. Blocată de noi, naționala Kosovo a ieșit din calculele calificării în jocul imediat următor, pierdut cu Belarus, iar de acum înainte avem doar în Israel un contracandidat la locul 2. Cu această selecționată vom și juca următorul meci, chiar acasă la noi, și tot acasă și pe următorul, cu Kosovo. În septembrie.
Și acum, să ne uităm un pic, fără să ne mai gândim la joc și la ce era să fie, la clasament. De la locul 2 în jos. Noi ocupăm acel loc 2, care duce direct la Euro 2024. Avem 8 puncte. Imediat sub noi, e Israel, cu 7. Dacă vom câștiga meciul care vine, noi facem 11 puncte, ei rămân la 7. Avem apoi, cum am zis, Kosovo, acasă, iar în octombrie, deplasare în Belarus și acasă cu Andorra, în timp ce Israelul va primi pe teren propriu Elveția. E adevărat ca nu există nu doar o grupă mai ușoară, ci și un calendar mai favorabil? E cam adevărat. Avem cea mai lejeră grupă, de parcă am fi ales-o, s-a spus asta, și, iată, un țintar care aproape te împinge pe direcția turneului final.
Pentru că e foarte probabil, vizibil chiar, ca ultimele două meciuri, cele mai grele din toate, cu Israel în deplasare și cu Elveția la noi, să nu mai conteze! Suntem acum, în acest punct pe hartă. Locul 2, care poate avea 6 sau chiar 7 puncte avans până la acele ultime două jocuri, fiind greu de crezut că Elveția va pierde în Israel, acolo unde nu a pierdut, de pildă, Kosovo, iar Andorra a făcut-o la limită, 1-2.
De aceea cred că următoarele două partide sunt esențiale, dubla de acasă cu Israel și Kosovo. 90 plus 90 de minute, care să dea un sens celor 10 minute bune de la Lucerna.
Atât. Trei ore adunate în care să învingem de două ori. Pentru că sunt convins că energia dată de o linie de clasament cu 6 meciuri, 4 succese și două egaluri, fără vreo înfrângere, ar aduce, pe principiul marelui Emerich Jenei, victorii și cu Belarus pe teren neutru și cu Andorra, acasă. Victoriile aduc victorii și norocul face parte din joc. Sau nu ne mai plac înțelepții din fotbal? Mai ales când ne ajută mai mult decât echipa.
Care echipă, ce să facă și ea, se califică. Lovită de toată lumea, dând goluri împotriva cursului vieții, necăjind comentatorii, surprinzând oamenii, care acum sunt la plajă, în vacanțe sau se pregătesc de ele, echipa noastră națională slabă, are o șansă, iată.
Nu e bine că o are? Dimpotrivă, e foarte bine, ani în șir nu a a avut-o, deși naționala altor generații era o forță. Nu a avut-o în ‘73, când nu a mers la Mondiale din cauză că a fost egalată în Finlanda, în final, de o echipă pe care în precedentele preliminarii o învinsesem la Helsinki cu 4-0, iar anul următor, la noi, cu 9-0! Era încă generația Guadalajara.
Nici în ‘77, pentru Mondialul din Argentina, o grupă în trei, am învins Spania acasă, 1-0, și Iugoslavia la Zagreb, cu 2-0, ne trebuia victorie, în Ghencea, cu vecinii noștri. Am avut 1-0 în minutul 2 și 3-2 la pauză. S-a terminat 4-6…
După ce am luat patru puncte Angliei, 0-0 pe Wembley, 2-1 pe „23 August”, pentu Mondialul din Spania, mai aveam, in toamna lui ‘81, Ungaria și Elveția, ambele acasă. Un egal, 0-0 cu Ungaria, și o înfrângere, 1-2 cu Elveția, după golul de 1-0, fabulos, al lui Balaci. Apoi Dudu Georgescu, dubla „Gheată de Aur” a Europei, a scăpat singur cu portarul, dar a tras chiar în acesta și gata și cu Mondialul spaniol.
Cu Irlanda de Nord, în ‘85, la București, după ce Anglia, iar Anglia, nu ne învinsese in două meciuri, să vă mai spun? 278 de mii de cornere, un milion de ocazii, și totuși, 0-1!
Așa s-a dus și Mexico ‘86. Și jucau Lung, Iovan, Ungureanu, Iorgulescu, Bölöni, Hagi…
Dar cu Hagi selecționer? În dubla cu Slovenia, în 2001, când, vorba lui Dinu Gheorghe, la Prosport Live, „am avut mai multe ocazii decât în toate meciurile din ultimele șase preliminarii la un loc”? Și penalty clar, nedat, la Mutu și câte și mai câte…
Pe Facebook, oamenii amintesc, zilele acestea, că s-au făcut fix 25 de ani de la ultimul nostru joc la o Cupă Mondială, acel 0-1 cu Croația de la Bordeaux, 30 iunie 1998. Un sfert de veac și mai vin ani la numărătoare. Și atunci, ce e de făcut, vorba lui Lenin? (Care vorbă, se pare, nici asta nu era a lui!)
Să jucăm bine și să câștigăm următoarele două meciuri, restul va veni de la sine, tot așa cum, altădată, s-au dus toate, nedrept și ireal, de la noi către alții. S-a întors roata norocului? Acele 10 minute din Elveția ar spune că da. Și faptul că luăm gol în Kosovo și se revine și se anulează ar spune că da. Faptul că, la 2-0, Elveția primește un penalty, decizie anulată tot cu VAR, ar spune același lucru, ca și bara transversală, țintită de ei, la 2-2, în ultimele secunde… Ca și egalul dintre Israel si Kosovo, ca si egalul Kosovo cu Andorra, ca și, ca și…
Uneori, da, astrele se aliniază. „Dumnezeu să mă ierte, dar la grupa pe care o avem, chiar trebuie să te califici”, spune Bölöni, la DigiSport. „Nu am urmărit jocurile, doar rezultatele, iar rezultatele sunt bune”, adaugă el. Și omul care a fost pe lista adjudecată finalmente de Edi Iordănescu are dreptate.
Ce dreptate are însă Edi? Toată dreptatea, dacă ne calificăm la Euro. Cu o generație hiper încărcată după Turneu Final al Euro U-21, din 2019, și care apoi și-a pierdut reperele, Edi Iordănescu trebuie să repare mai întâi încrederea și abia apoi jocul. Trebuie să creeze cadrul și după aceea traseele. Moralul, și apoi schemele tactice. România e o selecționată lovită, fără prea mulți jucători de clasă, care încearcă să se ridice în picioare. Norocul, propriul orgoliu și tragerea la sorți o ajută în încercarea asta de a supraviețui unei avalanșe de critici și slăbiciunilor evidente. Dacă va veni, iar eu sunt convins că va veni, calificarea va avea darul de a-i face să treacă la un nivel superior pe Moldovan, Manea, Burcă, Stanciu, Moruțan, Hagi sau Mihăilă.
Ion Heliade-Rădulescu, acum aproape două secole, a lansat un îndemn, aproape disperat, pentru a face ca limba română să-și găsească literatura și scriitorii. „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!” Și așa, intr-o bună zi, chiar scriind slab, tot scriind, tot încercând forma, se va ivi fondul, va apărea o operă mare, un talent, o carte.
Calificați-vă, băieți, oricum, doar calificați-vă! Sunt sigur că, odată, ajunși la turneul final, România voastră va fi alta, ca a noastră, de altădată!
De Edi depind multe. Aproape totul. Așa că, dincolo de cele 10 minute, Edi, mult succes pe această muchie de cuțit!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER